Transplantul de uter, posibil în doi ani
Femeile care nu pot avea copii din motive medicale au o speranţă după ce chirurgii britanici au ajuns cu un pas mai aproape de obiectivul realizării primului transplant de uter din lume.
Medici chirurgi şi medici veterinari din Londra, lucrând alături de echipe medicale din New York şi Budapesta, au reuşit primele transplanturi de uter pe termen lung la iepuri. Dacă experimentele pe animale mai mari vor fi de asemenea încununate cu succes, o operaţie reuşită de transplant de uter la o femeie de la o donatoare decedată ar putea deveni o realitate în cel mult 2 ani.
Doar în Marea Britanie sunt aproximativ 15.000 de femei aflate la vârsta la care ar putea fi mame şi care s-au născut fără uter sau au uterul extirpat în urma unor afecţiuni grave, precum cancerul. Un transplant de uter ar putea să le ofere acestora alternativa de a avea propriul copil, în locul adopţiei sau al căutării unei mame surogat.
Richard Smith, medic chirurg la Hammersmith Hospital, West London, a explicat că echipa sa a reuşit să rezolve o problemă extrem de importantă pentru transplanturi – cum să menţină un flux constant de sânge către un uter transplantat de la un iepure la altul, astfel încât să poată purta cu succes o sarcină.
Citeste articolul original aici:
Transplantul de uter, posibil în doi ani
Alte Articole pe RomaninLondra.com - Comunitate Romani Londra:
- Un puşti de şapte ani a salvat viaţa frăţiorului său de doi ani Un băieţel de şapte ani din Shrivenham, Marea Britanie, şi-a impresionat părinţii, după ce a salvat viaţa frăţiorului său de doi ani. Puştiul a învăţat tehnici de prim ajutor dintr-un film serial, interzis copiilor de...
- Oficial britanic: Asistam la cea mai grava criza din ultimii 100 de ani, care ar putea antrena ascensiunea extremei drepte Criza economica mondiala ar putea antrena o recrudescenta a miscarilor de extrema dreapta in Marea Britanie, similara ascensiunii fascismului din anii '30, pe fundalul Marii Depresiuni, a avertizat secretarul britanic pentru copii si invatamant, Ed...
- O fetiţă de 10 ani a mâncat pentru prima oară O fetiţă în vârstă de zece ani din Marea Britanie a reuşit pentru prima dată să mănânce, trecând peste aversiunea faţă de mâncare în urma căreia ajunsese să fie hrănită printr-un tub.Tia-Mae McCarthy, din Bournemouth a...
- A murit după ce a stat 8 ani în comă O adolescentă din Marea Britanie a murit după ce a stat mai bine de opt ani în comă. Amy Pickard avea numai 17 ani când a fost găsită leşinată într-o toaletă publică. ...
- Carte de bancuri veche de 1800 de ani, descoperită de o britanică O profesoară universitară din Marea Britanie susţine că a descoperit cea mai veche carte de bancuri din lume. ...
Publicat de
Roxana
on 11:16 PM. Publicat in Categoria
Roman in Londra,
Stiri UK.
You can follow any responses to this entry through the
RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry